|
Mircea LUTIC
Ilie Tudor Zegrea s-a nascut la 3 iunie 1949 in satul Sinautii-de-Jos, raionul Hliboca. In 1966 a absolvit scoala medie din Tereblecea, iar in 1979 – facultatea
de Filologie (sectia limba si literatura romana) a Universitatii de Stat din Cernauti. A lucrat in redactiile ziarului regional Zorile Bucovinei si ziarului
raional din Hliboca. Din 1977 lucreaza in redactia emisiuni radiofonice in limba romana a Companiei Regionale de Stat Cernauti pentru Radiodifuziune si
Televiziune, iar din 1999 este seful acestei redactii.
A debutat cu versuri in 1964 in presa din Chisinau. In 1977 publica volumul de versuri Timpul ierbilor (Ed. Carpati, Ujgorod). Ulterior a mai publicat
volumele: Navigator in septembrie (Ed. Literratura artistica, Chisinau, 1983), Crinul ingandurat (Ed. Carpati, 1986), Oglinda retrovizoare
(ed, Hyperion, Chisinau, 1991), Singuratatea Apocalipsei (Ed. Eminescu, Bucuresti, 1998, seria Poeti romani contemporani), La marginea noptii
(editie bilingva romano-ucraineana, Ed. Misto, Cernauti, 2004).
Grupaje de versuri ale poetului Ilie T. Zegrea au fost incluse in diverse antologii, inclusiv in culegerile Molodaia gvardia-86 (Ed. Molodaia gvardia,
1987, Moskova) si Na nasii, na svoii zemli (Kiev, 1995).
Este membru al Uniunilor Scriitorilor din Ucraina, din Romania si din Republica Moldova, membru fondator si Presedinte al Societatii Scriitorilor
Romani din Cernauti, redactor-sef al revistei scriitorilor romani din Cernauti Septentrion Literar.
A fost mentionat cu mai multe premii literare din Ucraina, Romania si Moldova..
AVEM O SINGURĂ TĂMADĂ...
La-ncrucişare de milenii,
Dă-n floare strivitor pelinul,
Ursita-şi adânceşte chinul
Şi-n spor e spaţiul buruienii.
Vlăstarele speranţei crescu
Din lacrimă, fără tăgadă;
Avem o singură tămadă
La rana noastră – Eminescu.
Gem doinele-n străvechi lăcaşe,
Nu saltă-n iureş căluşarii
Şi s-au plodit temeinic carii
În dulci făgeturi băştinaşe.
Vlăstarele speranţei crescu
Din lacrimă fără tăgadă;
Avem o singură tămadă
La rana noastră – Eminescu.
Obcinele s-au tras în luturi,
Secat-au sfintele izvoare
Şi din litigii la hotare
Oştenii ni se-ntorc pe scuturi.
Vlăstarele speranţei crescu
Din lacrimă, fără tăgadă;
Avem o singură tămadă
La rana noastră – Eminescu.
Mereu ne îngrădeşte zarea
O pâclă rea, ce greu ne-apasă,
Străini aici, la noi acasă,
Adânc ne plângem desţărarea.
Vlăstarele speranţei crescu
Din lacrimă, fără tăgadă;
Avem o singură tămadă
La rana noastră – Eminescu.
Prezenţa ne e răstignită
Pe-acest meleag, desprins de ţară,
Dar o-ndârjire milenară
Ne face vrerea neclintită.
Vlăstarele speranţei crescu
Din lacrimă, fără tăgadă;
Avem o singură tămadă
La rana noastră—Eminescu.
|
E M I N E S C U
Zvon de bronz peste vremi se frământă
Şi prefiră-n tării neprihană.
Eminescu e Dacia Sfântă,
Eminescu-i Columna Traiană.
Străbuneştile noastre lăstare
Odrăslesc în al datinei sfeşnic.
Eminescu e Marea cea Mare,
Eminescu-i Carpatul cel Veşnic.
Piere tot ce-i tenebră şi ceaţă,
Când pe zarişte zorii se-ngână...
Eminescu-i izvorul de viaţă,
Eminescu e Ţara Română.
Voce dau din morminte martirii,
Rotunjindu-şi de-a pururea zisa.
Eminescu-i hotaru-ntregirii,
Eminescu e Nistrul şi Tisa...
Versul lui ca un dar euharistic
Ne revarsă balsamuri pe rană.
Eminescu e spiritul cristic,
Eminescu e-a Proniei geană.
Astăzi, când coteria damnată
Scuipă chiar şi-n pixida naţiunii,
Eminescu e cinstea-ntrupată,
Eminescu-i vrăjmaşul minciunii.
Panglicarii de-acum şi irozii
Se-nspăimântă, când slova-i răsună...
Eminescu îşi cheamă aprozii,
Eminescu glotaşii adună.
Veghetorul său suflet e teafăr
Şi ne-arată făgaşu-nainte.
Eminescu e crez şi luceafăr,
Eminescu e domn şi părinte.
Tutelar, el ne-ndeamnă şi-aşteaptă
Săvârşirea din veacuri, măiastră.
Eminescu e cuget şi faptă,
Eminescu e flamura noastră.
Necurmată-i mişcarea ramului
Pe moşia mircească-ştefană.
Eminescu-i virtutea neamului,
Eminescu e spadă şi strană.
Ne-am unit cu el în minunile
Ce-ntre zei, ca făptură, aşternu-l.
Eminescu desfidă genunile,
Eminescu respiră eternul.
Geniul său ne aşază destinul
În lumină de posteritate.
Eminescu-i Poetul-divinul,
Eminescu-i stăpân peste toate!
…
|
|
|
. |